Pentru mine, totul a început cu yoga. Și se întoarce la yoga. Dar nu e doar yoga.
Am mai scris despre drumul meu cu yoga și cum practica asta, pe care am început-o ca pe singura formă de sport de care am reușit să mă țin, mi-a schimbat viața complet.
Mi-a dat claritatea și curajul să renunț la jobul meu stabil, dar care nu mă mai bucura, în publicitate, și să mă apuc de antreprenoriat, de un business despre care nu știam nimic — SUAV, primul brand de îmbrăcăminte de yoga din România, pe care, dacă ar fi să îl definesc într-un singur cuvânt, acesta ar fi anti-colanți. (Când colanții sunt uniforma yoga!!!)
M-a ajutat să îmi descopăr IKIGAI-ul, misiunea mea (confirmat și de testul LSI/ Life Styles Inventory, unde stilul umanist-încurajator este cel mai puternic). Sunt făcută să fiu profesor, coach, mentor, educator, consultant. Lucruri care tot ieșeau în teste de personalitate și feedback-uri, dar pe care le ignoram.
Rolurile astea sunt cele care mă bucură imens: să văd cum cineva înflorește, cum învață ceva nou despre sine sau despre lume.
Cum a fost săptămâna asta la clasa de yoga de la sala de sport din sat, unde participantele au reușit să facă o postură grea, care li se părea imposibilă — bakasana / postura ciorii — fiindcă ne-am pregătit temeinic corpul și mintea, am înțeles mecanismele posturii și apoi am zburat.
Dar stai că m-a luat valul.
Să revin. Ziceam că totul a început cu yoga.
Yoga este văzută prin asane — e ca partea vizibilă a aisbergului. Și e partea cea mai atractivă vizual, cum zicea și Andrei, social media manager pentru ZEN-ISH.
Dar yoga este despre unirea dintre minte, corp și spirit. Și este și un stil de viață. Ce înseamnă asta?
Păi înseamnă că lucrează la toate nivelele și are impact atât la nivelul corpului — flexibilitate, echilibru, forță — cât și al minții — calm, claritate, focus — și al sufletului — reglare emoțională, conectare socială.
Am văzut lucrurile astea pe mine și am învățat să le dau mai departe.
În timpul cursului de profesor de yoga am înțeles, în sfârșit, beneficiile pranayama (exercițiile de respirație) pe care înainte le desconsideram pur și simplu, am fost fascinată de impactul asupra minții — mindfulness —, așa că după finalizarea cursului am studiat mai profund această disciplină, inspirată din budism (care este inspirat din yoga :)).
Și toate astea m-au făcut să îmi pun întrebări mai bune — despre ce/cine sunt, unde sunt și încotro vreau să merg. Iar întrebările bune aduc răspunsuri bune, schimbă perspective, schimbă drumuri. Întrebările sunt unelte principale ale coachingului.
Am făcut toate lucrurile astea temeinic, studiindu-le pe rând și luându-mi certificări pentru fiecare. Fiindcă am vrut să le dau mai departe (că doar sunt, în esență, un educator) și să fiu sigură că ele vor folosi celor cu care lucrez, că vor face bine.
Și, cum consideram partea de mindfulness chiar mai valoroasă decât partea fizică (asane), am introdus mindfulness; atât formal — meditații — cât și informal — observarea atentă și fără judecată a senzațiilor, gândurilor, emoțiilor ce apar moment de moment.
De asemenea, fiindcă îmi era clar că lucrurile astea e mai important să fie folosite în viața de zi cu zi, atunci când suntem activați și avem nevoie să ne reglăm emoțiile ca să putem gestiona provocările în timp real, am explicat practicanților cum anumite instrumente pot fi folosite — o tehnică de respirație de calmare când emoțiile te copleșesc, o tehnică de ancorare în prezent când mintea îți fuge etc.
Așa s-a născut ZEN-ISH.
Încă de când mi-am luat prima certificare, de profesor de yoga, am vrut ca ceea ce predau să fie mai mult decât clase de yoga — asane. Și mi-am imaginat cum inventez eu o metodă „signature”. Era mult ego aici, dar dedesubt era intenția mea de a aduce mai multă liniște și împăcare, om cu om.
Astăzi realizez că fac asta într-un mod firesc, fiindcă în fiecare intervenție — clasă, sesiune individuală, discuție — aplic tehnici din yoga, mindfulness sau coaching, în funcție de ceea ce e nevoie. Fiindcă nu e suficient să intelectualizezi totul și să îți fie totul clar în cap dacă corpul este amorțit sau emoțiile te paralizează. Sau dacă tiparele bine întipărite (pun intended) preiau conducerea.
Îmi dau seama că sună totul super bine în teorie, dar poate e prea conceptual, intelectual. Hai să îți zic cum ar putea arăta metoda ZEN-ISH în practică.
Uite niște exemple concrete, recente.
1. Clasa de yoga de grup de la Mario Gym, sala de sport din sat, pe care am menționat-o și mai sus.
Marți am ajuns la sală pregătită să predau o clasă de yoga cu o postură principală — Bakasana/ postura corbului. Participantele nu erau doar sceptice — erau convinse că o asemenea postură le este inaccesibilă. În plus, una dintre participante avea o stare de disconfort abdominal. Challenge accepted!
Am început cu centrare prin simțuri (mindfulness), cu respirație abdominală (pranayama) pentru calmarea sistemului nervos. Apoi am pregătit corpul cu mișcări specifice (asane, posturi), în funcție de provocările fiecărei participante — fie că era vorba despre încheieturile palmelor, fie de forța brațelor, fie de forța mușchilor abdominali.
Apoi am făcut postura stând pe spate, invers, pentru a simți ce părți ale corpului sunt antrenate în postură.
Apoi am explicat postura, mecanismele ei, cum o poate fiecare adapta la corpul său și am folosit accesorii (stepper) pentru a face postura accesibilă.
Am pus întrebări, am ascultat și am oferit variante și am încurajat fiecare participantă să experimenteze și să aleagă soluțiile potrivite ei (coaching).
Rezultatul? Vezi pozele și mesajele de după după clasă:



„Mulțumesc frumos, Ramona, pentru vibe-ul pe care l-am simțit, e super senzația când te desprinzi de la sol 🤗!”
„Și eu mulțumesc pentru răbdarea și încrederea pe care ni le transmiți la fiecare curs!”
Bonus: disconfortul abdominal a dispărut.
2. Clasa zen-ish online.
Pentru că una dintre participante s-a plâns că este foarte obosită și abia așteaptă concediul, am făcut o clasă de yin yoga pentru oboseală. Iar după clasă (fiindcă practica nu se oprește odată cu închiderea sesiunii de Zoom), am lansat invitația de a observa în următoarele zile sursele de oboseală și pe cele de odihnă (mindfulness și coaching):
„Bună dimineața. Invitația mea pentru perioada următoare este să observați: ce vă obosește, ce vă odihnește. Și cum puteți reduce lucrurile care vă obosesc și aduce mai multe lucruri care vă odihnesc? Și, pe măsură ce observați câte un aspect, să-l notați: în jurnal, dacă aveți, sau chiar în Notes pe telefon.”
Sau 3. O situație semi-ipotetică de lucru unu la unu.
Să zicem că ai făcut o greșeală și te gândești întruna la asta, criticându-te. Vrei să treci peste ea, dar nu reușești cu niciun chip.
Aș începe cu detensionarea corpului, cu tehnici din yoga și de respirație. Apoi te-aș ghida să observi senzațiile din corp, gândurile și emoțiile care apar în legătură cu această greșeală (mindfulness). Și, observându-le, dându-le nume, scoțându-le la suprafață, te vei putea detașa de ele și le vei putea întâlni, înțelege, procesa. Apoi, cu întrebări de coaching, putem explora resurse și soluții de gestionare a situației create (dacă e nevoie).
Sigur, lucrurile nu sunt atât de structurate, ordinea nu este mereu aceeași. Poate e nevoie să începem cu coaching și să introducem intervenții de mindfulness repetate sau exerciții de respirație pentru a putea gestiona emoțiile puternice care apar. Sau poate va trebui chiar să facem asane în mijlocul discuției pentru a ne reconecta cu corpul, pentru a aduce energie sau pentru a descărca prea multă energie (cum este cea adusă de furie).
Ideea e că vom aborda tema ta integrat, cu tehnici care vizează și implică atât mintea, cât și corpul și spiritul (eu zic inima), pentru o intervenție blândă și adaptată nevoilor tale. Fiindcă dacă e ceva ce am învățat de la coaching, e că nu există soluție universală și că nimeni nu știe mai bine decât tine ce funcționează pentru tine. Doar că ai nevoie de un mediu sigur în care să ai curajul să îți înfrunți temerile și de ghidare în a le înțelege, accepta și depăși.
Poate cel mai bine vorbesc cei care au experimentat efectul ZEN-ISH.
„Venisem pentru mișcare. Am rămas pentru liniște. Ceea ce funcționează pentru mine e că există mereu spațiu pentru imperfecțiune — faci cât e bine pentru tine în momentul ăla, fără presiunea de a ajunge undeva anume. După câteva luni, am observat că abordez lucrurile mai calm, că mă îngrijorez mai puțin. Nu s-a întâmplat dintr-o dată și nici nu am știut exact când — mi-am dat seama mai târziu. Acum, de aproape trei ani, realizez că am devenit mai conștientă de emoțiile mele și de cum se simt în corp — atât în timpul sesiunilor, cât și, mai important, în viața de zi cu zi. E o invitație mereu prezentă de a fi prezentă.” Octavia Tache
„Am lucrat cu Ramona în toate cele trei direcții — yoga, mindfulness și coaching individual — și pot spune că fiecare a adăugat ceva ce celelalte nu puteau da singure. Yoga m-a învățat să încetinesc și să mă reconectez cu corpul meu. Meditația de la finalul fiecărei clase a fost mereu partea mea preferată — m-a învățat să îmbrățișez liniștea. Programul de mindfulness mi-a oferit claritate — ceva ce căutam de mult. Am văzut schimbări mari în felul în care abordez problemele și îmi gestionez emoțiile, în special pe cele puternice. E o superputere să poți vedea lucrurile obiectiv și detașat. Coachingul m-a ajutat să înțeleg ce mă ține pe loc — obiceiuri, tipare, lucruri despre mine pe care nu le vedeam. Și, poate cel mai neașteptat, m-a învățat și cum să îi ajut la rândul meu pe alții să își înțeleagă mai bine mintea și emoțiile.” Ilinca Voicu
„Practic yoga în programul Zen-ish Online alături de Ramona din 2025 și e una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am avut. M-a ajutat să mă reconectez cu corpul meu, să-mi liniștesc mintea, să am răbdare cu mine și să îmi ascult corpul. Diferența pe care o simt e incredibilă: am devenit mai flexibilă, mai prezentă și mult mai echilibrată emoțional. Într-o lume agitată, clasele ei sunt momentul meu de liniște.” Corina Roșu
Știu că încrederea și chimia sunt esențiale în acest proces, așa că, dacă crezi că metoda Zen-ish de regăsire a stării de bine ți s-ar potrivi, hai să ne cunoaștem într-o discuție gratuită de 30 de minute, pe care o poți programa aici.


